Prin realizarea proiectelor cultural-educaționale, oferind sprijin și îndrumare profesională tinerilor muzicieni, Asociația Arcadia Quartet dorește să formeze un public sensibil, curios, să întemeieze și să îmbogățească o comunitate orientată spre valori, responsabilă din punct de vedere cultural și social.
Asociația Arcadia Quartet a fost fondată în anul 2013 de către membrii Cvartetului Arcadia cu scopul de a crea un cadru optim pentru promovarea muzicii de cameră, în special sprijinirea activității cvartetului.
Asociația Arcadia Quartet are ca scop:
➝ promovarea muzicii clasice la un nivel cât mai înalt,
➝ descoperirea, redescoperirea și împărtășirea repertoriului vast al muzicii de cameră scris pentru cvartet de coarde (și nu numai),
➝ susținerea și îndrumarea tinerilor muzicieni înformare,
➝ sublinierea importanței educației muzicale,
➝ răspândirea valorilor culturale și artistice, acasă la noi și peste hotare.