Asociatia Exploratorilor Puscatii

Scopul principal al asociatiei este de cercetare, explorare, protejare a faunei şi florei din România cât şi din afara ţării, conservarea mediului, educaţia nonformală în turism, practicarea sporturilor montane extreme. Colaborarea cu entităţi guvernamentale, consilii locale, asociaţii nonguvernamentale, firme private, universităţi, instituţii şi staţiuni de cercetare în zona montană sau cu alte organisme la nivel internaţional, ale căror preocupări vizează zonele montane, precum şi activităţi în natură cu adolescenţi şi copii.Obiectivul principal:a) Organizează drumeţii în natură şi activităţi montane într-un cadru organizat de către membrii;b) Protejarea, cercetarea, studierea şi ecologizarea mediului înconjurător în zonele montane şi turistice;c) Promovează şi adoptă o atitudine de respect pentru conservarea mediului;d) Participă şi organizează: expediţii montane, cursuri, expoziţii, ecologizări, concursuri sportive şi alte activităţi similare;e) Acţiuni cultural-educative în rândul adolescenţilor în activităţile cu interes montan şi cultural;f) Promovează activităţile culturale şi recreaţionale.EVENIMENTE ORGANIZATE: - 2019Expeditie pe Vf. Alpamayo (5947m) - Cordillera Blanca - Peru:Obiectivul expediţiei noastre este de a parcurge traseul Sud-Vestic de pe vârful Alpamayo–Peru, precum si observarea topirii accentuate a ghetarilor.Alpinisti: Daniel Alin Ianchis - Sebastian Martian SbirceaProiect social Casa Traditionala - Rosia de BihorObiectivul nostru principal este de a îndruma adolescenţii şi tinerii din centre de plasament către activităţi sanogene în vederea dezvoltării unor comportamente sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere emoţional şi congnitiv. - 2018:Expeditie pe Vf. Ama Dablam (6856m) Himalaya - Nepal:Obiectivul expeditiei noastre este de a parcurge traseul Sud-Estic de pe varful Ama Dablam – Himalaya, precum si sa tragem un semn de alarma in randul adolescentilor care nu fac sport.Alpinisti: Daniel Alin Ianchis - Sebastian Martian Sbircea- 2017:Expeditie Vf. Cerro Torre (3128m) Patagonia - Argentina;Obiectivul expeditiei noastre este de a parcurge ruta Ragni de pe varful Cerro Torre - Patagonia, aceasta ascensiune se situeaza in categoria expeditiilor extrem de dificile datorita pasajelor variate de gheata si roca verticala pe o distanta totala de 600 m diferenta de nivel. Ascensiunea are si un caracter de premiera nationala datorita faptului ca nu a mai fost escaladat de nici o echipa de alpinisti romani.Alpinisti: Aurel Salasan - Sebastian Martian Sbircea - 2016:Expeditie vf. Matterhorn (4478m) Alpi - ItaliaObiectivul expeditiei noastre este de a parcurge ruta Leone din partea Italiana.Alpinisti: Mihai Besesek - Daniel Alin Ianchis - Sebastian Martian Sbircea- 2015:Expeditie vf. Dent du Geant (4013m) Alpi - ItaliaObiectivul expeditiei noastre este de a parcurge ruta normala.Alpinisti: Mihai Potoceanu - Daniel Alin Ianchis - Sebastian Martian Sbircea- 2014:Expeditie vf. Eiger (3970m) Alpi - ElvetiaObiectivul expeditiei noastre este de a parcurge ruta Mittellegi.Alpinisti: Daniel Alin Ianchis - Sebastian Martian Sbircea - 2013:Expeditie vf. Matterhorn (4478m) Alpi - ItaliaObiectivul expeditiei noastre este de ascalada in premiera nationala si hivernala varful Matterhorn.Alpinisti: Zsolt Torok - Sebastian Martian Sbircea

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular