Biserici Înlemnite

Informații despre organizație

În contextul în care patrimoniul cultural din lemn din România dispare astăzi într-un ritm accelerat și odată cu el o parte din identitatea noastră, echipa Biserici Înlemnite a devenit în anul 2021 Asociația Biserici Înlemnite. Scopul declarat al asociației este revitalizarea interesului pentru patrimoniul unic al bisericilor de lemn din România, prin colaborarea în mod stimulativ, etic și emulator cu instituțiile abilitate, cu experții în domeniul patrimoniului, precum și cu comunitățile locale, în vederea abordării problemelor esențiale cu care se confruntă patrimoniul cultural păstrat în bisericile de lemn. Obiectivul asociației este de a aduce la un loc pe cei implicați în patrimoniul construit din lemn, cu scopul demarării unor acțiuni coordonate în direcțiile cunoașterii, cercetării, documentării, valorificării, promovării, formării de specialiști și sensibilizării publicului larg, implicarea comunitățiilor locale, necesare păstrării bisericilor istorice de lemn.

Cele două direcții și proiecte principale ale asociației sunt „Inventarierea bisericilor de lemn din România” și „Școala patrimoniului cultural din lemn”.

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 26 Mai al anului curent.