Asociația Vraja

Informații despre organizație

Prin comunitatea „Vraja din Deal” inspirăm mii de oameni să descopere farmecul vieții la țară. Asociația Vraja s-a născut pentru a transforma acest mesaj în fapte, începând chiar de la noi de acasă.

Am pus propriul teren la dispoziția asociației pentru a dezvolta nucleul unui Eco-Village, aici pe deal, la marginea ariei protejate Muntele Șes. Acesta va fi punctul de pornire: vom organiza workshopuri, vom ridica construcții din materiale naturale și vom dezvolta soluții practice de trai sustenabil. Odată consolidat acest spațiu-model, ne vom extinde sprijinul în comunitate pentru a facilita ecoturismul și înființarea de Puncte Gastronomice Locale.

Prin redirecționarea a 3,5%, susții crearea acestui prim centru educațional direct la noi pe deal. Ajută-ne să construim un vis palpabil!

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 25 Mai al anului curent.